Antologia poeziei americane, a doua

Octombrie 21, 2017

 

*

Aceasta poartă în pântece aerul. Fumul alb. Rarefacţia băuturilor tari. Focul mocnit al bluesurilor. Evidenţa rotundă a bluzelor decoltate.

 

**

Pe nesimţite, înalt mai înalt, sincer mai sincer, tăios mai tăios, cuţitul amintirilor viitoare despărţea apele, pâclele. Fraza lirică americană decupând în tăcere un orizont drept al călătoriei, aprins de ultima sărutare a zilei, roşcat, mai roşcat. Deasupra şi dedesubt, vag, circular, cerul oraşului care avea să fie, cu luminile lui mereu reci. Un strop al marelui ocean, glonţ căzut în ţărână, whitman mort, aur, aramă, cenuşă. Poate că am vâslit prea departe şi totuşi nu îndeajuns. Poate că ritmul n-a fost vădit. Poate că fluviul alb de spumă, curgând îndărăt, nu va putea fi repetat niciodată. Zarea s-a clătinat, doar o clipă.

 

***

Aşa am ajuns, în sfârşit. Vocea ta m-a adus, bătrână antologie, fără oameni de stat, fără accente grave, subtil anonimat al crimei, tu, împletitură moale de unghiuri şi linii, mistică inimă a lui Iacov, împăturită cu grijă într-un ungher al minţii. M-am ridicat. Soarele, sus, către seară. O zi, rătăcită. Prima. Am pornit în odihnă. Am pornit în regret. Tovarăşii mei, hăituiţi. Umbre lungi, efilate. La buza erorii comune. Care e o groapă. Mie, tainic, trecutul. Lor, încăpăţânarea de a veni.

 

****

Oscar! Amiază încinsă, târzie. Cu fum de ţigară. Am descoperit, deci, tutunul. Trupul slab, cenuşiu, aerat, înălţat, răsucit în odihna amiezii. Ca o funie vie-n topirea zăpezii, de sare. Pământul e tare, crăpat. Pământul curbat, pe o masă. Oscar, wilde. Wilde west!

 

*****

Captiv în icoanele muntelui. Spumegând un cal alb. Fulgerat de făclii şi de chipuri. Marile sunete bete s-au stins. Cel ce le-a urlat e un nume. Un nume spurcat, viaţa, moartea. Iar eu, prea orb fiind. Să citesc ce s-a scris. Mă întunec. Cărarea urca, şovăind, printre pini şi mesteceni.

 

******

Scântei de-ncântare. Asta e ce am vrut pentru fatidica nuntă. Pentru fatidicul refren. Strămoşii creşteau în penumbră. O vale cu peşteri, cu peşti. Adormită. Analele luptei. Şi vetrele satului indian. Unde. Mi-am amuţit zeii. Unde. I-am îngropat. Înstrăinat. Profund înstrăinat. Plutiri penate. Foşnete suple. Piei colorate. Tigve călări. Sete de sânge. Săgeţi. Mângâieri. Fast prin bezna trezită. Fâşii de-ncântare. Asta e ce am vrut pentru fatidica nuntă. Pentru fatidicul refren. A fost demult. Adulmecând aerul. Aliniind tunurile. Am să plec pe furiş înainte ca ei să se scoale şi am să văd roua sclipind.

 

*******

Sunt lupi în camera de-alături aşteptând. Eu vând scrisori ceţoase dimineţii.

 

********

Iată, din nou! incendiul văzduhului, cumva, suspendat. Ochiul limpede al ferestrei. Cadrul pătrat, invizibil, spânzurat, aplecat. Spre bogăţia regatului dor. Trec păsări în zbor. Lin peste flăcări. Va putea descifra cineva ziua, înainte ca ea să apară?

 

*********

A treia oară. Astăzi, croim. Aşternuturi. Grădini de bumbac până-n zare. Pagini virgine abia ondulate de briza fierbinte a sudului. În vata pământului copt am privit fantomele mii cernălii. Mogâldeţe de zahăr alergând dincolo de copilărie să se-ascundă la umbră. Le-am privit dispărând în suburbiile vârstei lor chinuite, în vreme ce lumea albită îşi întorcea fila decolorată de dezgust. Şi o căruţă roşie îşi învârtea roţile. Silnic, mereu mai silnic. Scena înfăţişa sila şi-atât. Pân-au intrat, tropăind, cizmele. Oştirile nordului. Mila.

Anunțuri

Leonard Cohen – Who by Fire

Octombrie 15, 2017

 

Polly Jean Harvey – The River Live

Septembrie 9, 2017

 

Polly Jean Harvey – The Garden Live

Septembrie 9, 2017

 

Radiohead – Exit Music (For A Film) Live

Septembrie 8, 2017

 

King Crimson – Sailor’s Tale

Septembrie 8, 2017

 

The Rolling Stones – Paint It, Black

August 31, 2017

 

The Stooges – I Wanna Be Your Dog

Iunie 10, 2017

 

Povestea goală

Iunie 10, 2017

 

Locul mi s-a părut potrivit. Prost eu, recită cineva, am ce-mi trebe acasă, o pensie bună şi bat ca bagabonţii străzile. Şina, dreaptă până la intersecţie, face o curbă delicată spre stânga, pe când ele se-ntreabă, atât de noi, de înălţimi diferite, despre sunetul ăsta pe care îl scot gurile, roatele, umbrelele închizându-se, zăpuşeala, intimitatea refugiului plin şi necopilăria, boala vieţilor noastre. Prost eu, îngână din nou cineva căruia îi lipseşte spaţiul şi timpul, cercetând temător muştele, am casă, am masă şi stau toată ziua pe-afară, nu-i aşa, fetelor, ce căutaţi voi cu ochii aceia aprig deschişi, tramvaiul încremeneşte imediat după curbă, dar seara se-apropie şi oamenii mari privesc într-o parte.

………………………………………

Locul mi s-a părut potrivit. Peste drum e o librărie închisă, alături, un cinema mort în care Lang a văzut prima oară Oraşul. După coada tramvaiului gol e târziu, calea lui Dorobanţi, biserica, parcul. Mă rog în picioare, pe peticul fără margini de umbră. Pe zid se pişă o mâţă, apoi iscăleşte, asl pls, slfls, prezentul continuu. Prost eu, să cer ce nu am, linişte. E însă foarte târziu. Scot simplu din minte stâlpul acesta, lampa electrică, ochiul galben care arată bezna, bărbatul singur care arată drumul, înjurând şi trecând. Puţin mai încolo, o piaţă există sub burtă dormind, în visul acelui câine.

………………………………………

Copaci, păsări, frunze vântul şoptesc, glasuri dregându-le. Curând va răsări soarele, poate. Unde e pragul dintre a face şi-a povesti lucruri ce nu se întâmplă? Întins pe covorul moale de bitum, locul mi s-a părut potrivit.

 

………………………………

Al tău mulţămit, Dumnezău

Poemul cu vaci şi cu nori

Mai 28, 2017

 

Tu ai degete iarbă. Atingi pajiştea, pajiştea zice muuu.

Tu ai privire albastră. Sufli albastrul, ghemotoacele de bumbac se aprind, pufăie.

E tare frumos. Noi suntem lumea, cântă vacile, norii. Apoi s-a stins.