Arhivă autor

The Stooges – I Wanna Be Your Dog

Iunie 10, 2017

 

Povestea goală

Iunie 10, 2017

 

Locul mi s-a părut potrivit. Prost eu, recită cineva, am ce-mi trebe acasă, o pensie bună şi bat ca bagabonţii străzile. Şina, dreaptă până la intersecţie, face o curbă delicată spre stânga, pe când ele se-ntreabă, atât de noi, de înălţimi diferite, despre sunetul ăsta pe care îl scot gurile, roatele, umbrelele închizându-se, zăpuşeala, intimitatea refugiului plin şi necopilăria, boala vieţilor noastre. Prost eu, îngână din nou cineva căruia îi lipseşte spaţiul şi timpul, cercetând temător muştele, am casă, am masă şi stau toată ziua pe-afară, nu-i aşa, fetelor, ce căutaţi voi cu ochii aceia aprig deschişi, tramvaiul încremeneşte imediat după curbă, dar seara se-apropie şi oamenii mari privesc într-o parte.

………………………………………

Locul mi s-a părut potrivit. Peste drum e o librărie închisă, alături, un cinema mort în care Lang a văzut prima oară Oraşul. După coada tramvaiului gol e târziu, calea lui Dorobanţi, biserica, parcul. Mă rog în picioare, pe peticul fără margini de umbră. Pe zid se pişă o mâţă, apoi iscăleşte, asl pls, slfls, prezentul continuu. Prost eu, să cer ce nu am, linişte. E însă foarte târziu. Scot simplu din minte stâlpul acesta, lampa electrică, ochiul galben care arată bezna, bărbatul singur care arată drumul, înjurând şi trecând. Puţin mai încolo, o piaţă există sub burtă dormind, în visul acelui câine.

………………………………………

Copaci, păsări, frunze vântul şoptesc, glasuri dregându-le. Curând va răsări soarele, poate. Unde e pragul dintre a face şi-a povesti lucruri ce nu se întâmplă? Întins pe covorul moale de bitum, locul mi s-a părut potrivit.

 

………………………………

Al tău mulţămit, Dumnezău

Poemul cu vaci şi cu nori

Mai 28, 2017

 

Tu ai degete iarbă. Atingi pajiştea, pajiştea zice muuu.

Tu ai privire albastră. Sufli albastrul, ghemotoacele de bumbac se aprind, pufăie.

E tare frumos. Noi suntem lumea, cântă vacile, norii. Apoi s-a stins.

„Dumnezeu e vesel”

Mai 1, 2017

 

Există nori, puţini. Sus, în mijlocul apei, în cercuri.

Există palide versuri spuse pe palide case. Chipuri de cretă întoarse să ne privească trecând, atât de blânde, de mână ţinându-ne.

În pieptul acelei zile cu nori rătăciţi şi pete gălbui de lumină prin care noi am păşit de mână ţinându-ne, mai este şi-acum un dumnezeu mic, care bate.

Poemul neted

Martie 22, 2017

 

Atât de simplu să fii. Piei întinse pe creştet, verbe de carne, substantive urechi. Timpul s-a răsucit, ocolindu-te.

Briciul lui Occam (Oglindă)

Martie 20, 2017

 

(Hamlet)

 

Crimă? Fiul unchiului meu. Simt gustul trădării. Socrul în țeapă. O mamă de vis, iubita pe apă, regia otrăvii-n ureche. Moartea lor în duel și a mea. Fierul din braţ, pace.

Când ai îndoieli, omoară tu lumea, pe rând. Fratele nord se cocoață pe tron, restul e liniște.

 

(Amleth)

 

Restul e liniște, pe tron se cocoață fratele nord. Pe rând, tu lumea omoară, când ai îndoieli.

Pace, fierul din braţ. Moartea mea în duel și a lor. Regia otrăvii-n ureche, iubita pe apă, o mamă de vis. Socrul în țeapă. Simt gustul trădării. Fiul unchiului meu. Crimă?

Scrisori

Martie 13, 2017

 

1

Am putut să citesc. Mi-au plăcut textul şi întâlnirea de astăzi şi celelalte… Sper că înţelegi asta.

Altminteri, urăsc epitetele şi pasajele descriptive şi promisiunile, deşi abuzez adesea de ele.

Am vrut (cum spui tu) să te sun. Aş fi zâmbit o vreme în telefon, ascultând frigiderul din hol – care face uşile noastre să scârţâie.

 

2

Aşadar, tu, „povară”?! Să zicem. E un cuvânt ca oricare altul. Mă amuză, totuşi, certitudinea că, dacă te-ai ridica vreodată la „demnitatea” acestei descrieri, aş fi mai curând mulţumit.

Mi se întâmplă rar să fiu întrebat ce mai fac în felul în care o faci tu. Presimt că aştepţi un răspuns, iar întrebarea devine prea grea pentru mine.

Când ţi-am deschis, azi, mesajul, tocmai citeam Tăcerea. Kawabata e minunat, ca întotdeauna…

 

3

Mă sperie această sănătate, a mea. Dacă nu urlu, cineva latră în schimb. Restul e linişte. Reclame la farmacii Dona, Catena şi galben verzui. Ce naiba se-ntâmplă, în gri?

A rămas oboseala ca un cuib de furnici într-o tâmplă. Ştii că lipsesc pietrele cubice, somnul din vise, deceniul trecut şi vorbele viitoare?

Noi nu mai suntem noi. A răsărit cuiul de dimineaţă. Toate sunt noi-nouţe, pe dinăuntru foşnesc. Dosuri lucesc. Mă preocupă exactitatea paşilor stângi pe ziduri – privirile roz bâjbâind prin umezeala oraşului.

Vers alb

Martie 13, 2017

 

Lumea s-a prins în copacul de ieri. Nu vorbim despre asta. Duminica-i ştearsă, suntem bătrâni, rătăcim printre deşte. Vreau să aud ciripind suflete din dansul cu părul multicolor. Ochiul de sus rimelat muştele picură. Totul se uită atât de uşor.

The Cure – Plainsong

Februarie 27, 2017

 

Catren

Ianuarie 23, 2017

 

Luminile-s toate de cretă şi strâng,

dar umbrele parcă au chipul mai blând,

vei fi numai azi cât eu sunt,

mă duc să mă culc peste noi în curând.