Archive for Martie 2017

Poemul neted

Martie 22, 2017

 

Atât de simplu să fii. Piei întinse pe creştet, verbe de carne, substantive urechi. Timpul s-a răsucit, ocolindu-te.

Anunțuri

Briciul lui Occam (Oglindă)

Martie 20, 2017

 

(Hamlet)

 

Crimă? Fiul unchiului meu. Simt gustul trădării. Socrul în țeapă. O mamă de vis, iubita pe apă, regia otrăvii-n ureche. Moartea lor în duel și a mea. Fierul din braţ, pace.

Când ai îndoieli, omoară tu lumea, pe rând. Fratele nord se cocoață pe tron, restul e liniște.

 

(Amleth)

 

Restul e liniște, pe tron se cocoață fratele nord. Pe rând, tu lumea omoară, când ai îndoieli.

Pace, fierul din braţ. Moartea mea în duel și a lor. Regia otrăvii-n ureche, iubita pe apă, o mamă de vis. Socrul în țeapă. Simt gustul trădării. Fiul unchiului meu. Crimă?

Scrisori

Martie 13, 2017

 

1

Am putut să citesc. Mi-au plăcut textul şi întâlnirea de astăzi şi celelalte… Sper că înţelegi asta.

Altminteri, urăsc epitetele şi pasajele descriptive şi promisiunile, deşi abuzez adesea de ele.

Am vrut (cum spui tu) să te sun. Aş fi zâmbit o vreme în telefon, ascultând frigiderul din hol – care face uşile noastre să scârţâie.

 

2

Aşadar, tu, „povară”?! Să zicem. E un cuvânt ca oricare altul. Mă amuză, totuşi, certitudinea că, dacă te-ai ridica vreodată la „demnitatea” acestei descrieri, aş fi mai curând mulţumit.

Mi se întâmplă rar să fiu întrebat ce mai fac în felul în care o faci tu. Presimt că aştepţi un răspuns, iar întrebarea devine prea grea pentru mine.

Când ţi-am deschis, azi, mesajul, tocmai citeam Tăcerea. Kawabata e minunat, ca întotdeauna…

 

3

Mă sperie această sănătate, a mea. Dacă nu urlu, cineva latră în schimb. Restul e linişte. Reclame la farmacii Dona, Catena şi galben verzui. Ce naiba se-ntâmplă, în gri?

A rămas oboseala ca un cuib de furnici într-o tâmplă. Ştii că lipsesc pietrele cubice, somnul din vise, deceniul trecut şi vorbele viitoare?

Noi nu mai suntem noi. A răsărit cuiul de dimineaţă. Toate sunt noi-nouţe, pe dinăuntru foşnesc. Dosuri lucesc. Mă preocupă exactitatea paşilor stângi pe ziduri – privirile roz bâjbâind prin umezeala oraşului.

Vers alb

Martie 13, 2017

 

Lumea s-a prins în copacul de ieri. Nu vorbim despre asta. Duminica-i ştearsă, suntem bătrâni, rătăcim printre deşte. Vreau să aud ciripind suflete din dansul cu părul multicolor. Ochiul de sus rimelat muştele picură. Totul se uită atât de uşor.