Drumul

 

Drumul cu case pe-o singură parte are povestea lui şi, pe mijloc, o şiră-ntreruptă care ne numără paşii.

Drumul nu e deloc drept. Face leneşe volte cărora bătrânii le-au zis: „a doua”, „a patra”, „a şaptea”. Imediat după curba „a doua”, cocoaşa lui de asfalt saltă peste un râu de traverse şi un cerşetor scorojit de grădină cu o flaşnetă micuţă în braţe. Acolo încep casele, felinarele, ochiurile de geam, oamenii dinăuntru.

Drumul duce acasă. Acasă aşteaptă, cu pleoapele ei de cristal şi ghearele ei ascuţite. Nu e foarte târziu. Ferestrele varsă încă lumină pe frunze. Umbre vii se holbează adânc prin frigidere şi ecrane. Inima mea bate tare. Tenişii tăi scârţâie. Micii nu sfârâie pe grătar. Cântecul nu mai cântă.

Nu-mi amintesc prea bine de ce ţi-am căutat răcoarea subţire a degetelor în seara alburie de iulie. Aveam, probabil, palmele transpirate, iar textul fusese prea lung. Am salutat flaşneta, flaşnetarul, am mers puţin, pe lângă volta „a patra” şi mai departe. Te-am lăsat lângă poartă, apoi m-am întors, fără să te sărut. Vei supravieţui, desigur, naşterii mele, mi-am spus, cu privirile strălucind dragoste, buzele pline, pistruii de vară şi pletele arămii.

Drumul cu case pe-o singură parte are pe mijloc o dâră-ntreruptă de lapte care îmi numără paşii. Imediat după curba „a şaptea”, asfaltul se termină brusc în rotunjimea pământului.

Acolo-ncep casele, felinarele, ochiurile de geam, visele dinăuntru…

Anunțuri

Un răspuns to “Drumul”

  1. Morariu Emilia-Georgeta Says:

    Excelent, repet, pentru a cata oara?, este musai să continui; mai mult, bine ar fi să ai mai multă încredere, și să cauți o soluție să te poată citi mai mulți.Poate să strângi bucățelele de proză, poeziile, comentariile etc într-un volum, mai multe, și să le publici, cumva. Sau să termini romanul/ele începute…….sau….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: