Archive for Septembrie 2015

Povestea unei singurătăţi

Septembrie 22, 2015

 

Lasă-mă să ating. Lasă-mă să-mi ating trupul – liniştea casei, peretele gol,

fruntea, buricul, umărul drept, epoletele stâng –

în drumul spre luna de astăzi –

coborând şi urcând.

 

Eram la marginea unui gând. Se făcea că privirea s-a despicat în patru – iarăşi

alunecând între oglindă şi deget.

Fluturi la lampă – internet

în doze dalbe de criză.

Anunțuri

Între noi (Gemene)

Septembrie 17, 2015

 

Omul de lângă mine

 

Omul de lângă mine spune: Maşina germană e o maşină germană.

Omul de lângă mine stă tocmai în celălalt capăt al mesei şi mestecă ceva ce ar putea fi un gând aproape plăcut.

Spune: Maşina germană e o maşină germană, dar rumegă pătrunjel pe napi fierţi. E o mică impresie care îmi aparţine. Maşina germană e o maşină germană, desigur.

Omul de lângă mine e vegetarian şi vegetativ. Eu sunt de-a dreptul carnivor, astăzi.

Omul de lângă mine vorbeşte acelui coş de aruncat vorbele pe care l-au numit aer. Eu vorbesc castronului cu piftie. Pentru că amândoi vorbim de când ne-am născut, fiecare pe limba lui şi în taină.

Iar maşina germană rămâne maşină germană.

Vaza stă drept între noi ca o paranteză solară. Tacâmurile petrec, se gudură, schimbă epitete despre vara trecută, care a fost, desigur, fantastică. Culmea maşinii germane.

Omul de lângă mine, vesel ca o muşcată, pare mândru de prietenul lui carnivor, cu care, iată, ia masa. Aici ne aratăm amândoi mulţumiţi în feluri diferite şi ne sorbim plictisul până la capăt.

Omul de lângă mine a obosit.

Omul de lângă mine are culoarea maşinii germane.

Omul de lângă mine se înalţă încet pe roţile lui frumoase şi verzi. Când îi cer să rămână la cină, ridică din umeri şi toarce: Am să vin totuşi mâine să mă joc cu tine.

Omul de lângă mine mă rog să nu vină.

Omul de lângă mine întuneric se face.

 

Maşină germană cu geam fumuriu, maşină germană necunoscută, maşină germană, germană, germană ca mine…

 

Cântec pe drum

 

Urme proaspete vin dintr-o poveste secretă – strecurată cum vântul prin noduri şi vintre.

Nimic special – a mai crăpat unul, sau una, în vidul iubirii de sine. La depărtări potrivite tremură stele polare, minuni fireşti, băşici plezninde de spumă.

Există – undeva într-un colţ – o lume albă, o iarnă pe care o vizităm respirând.

„În Siria care plânge” – noi credem de mult. Aceasta se poate scrie şi scrie şi scrie, precum apa curentă, sau setea. Din fiecare moale dorinţă, la marginea lumii, insule varsă riturnele răstite.

Trecem păreri prin sârme, prin militari şi prin câini. Ducem în cârcă nevoia de linişte şi ascuţişul busolei. Totul am spus – muşcându-ne buzele. Sângele arde zăpada. Dâre proaspete vin – despre sud,

dintr-o poveste secretă – a noastră.

Din istoria poporului român (partea a 9-a)

Septembrie 12, 2015

Motto: Gagarin, Armstrong, Jules Verne şi Popov.

Călătoria continuă.

Scurtă istorie a „adevărului”

Septembrie 12, 2015

 

„…şi tot ceea ce ştim, ceea ce nu am auzit

doar foşnind şi vuind, se poate spune în trei cuvinte.”

„Kürnberger”

 

1

Absolut cumpănit… Infinit relativ… Dragoste – stoarsă de lume…

 

2

Seducătoare utopie pragmatică… visăm putinţa de-a face să fie printr-un act general de credinţă lucidă…

 

3

Această reuşită ni se transmite statistic – din generaţie în generaţie. Microfizicienii au perfectă dreptate…

 

4

Iar cifrele nu mint niciodată – întotdeauna minţind… Sunt potrivite anume spre-a procura experienţe fundamental imposibile… apăsarea dorinţei… albeaţa aprinsă a laptelui… dulceaţa aspră a mierii…

 

5

Numim „adevăr” capacitatea de a produce aparenţe comode, lesne de acceptat… Virtutea de a mima un univers pe măsura noastră – realitatea la îndemână…

 

6

Acordul lucrurilor la minte – faimoasa adaequatio rei et intellectus – se petrece înăuntrul limbajului… Fiecare mesaj va fi fost dinainte o cheie… Accentul cade pe substantiv sau pe verb, după fire… Parmenide, Heraclit, Gorgias, Platon, Aristotel, Augustin, Toma, Descartes, Kant, Hegel, Nietzsche… Ghilimele şi paranteze… Misterul rezidă în actul numirii – lui… Paranteze şi ghilimele… Τὸ τί ἐστι – „ce este aceasta”…

 

7

Nu trebuie să ne neliniştească decât puterea cuvintelor de a scăpa înţelegerii – simultan înţelegerii… Logos-ul domină discursul… manifestându-se discursiv… „Faptele” pot fi încifrate… cuvintele – nu… Natura gândirii rămâne de neconceput… Desigur, „despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă”… Dar existenţa noastră rezidă în actul expresiei… cu pauzele sale semnificative…

Prenons pour exemple ce morceau de cire qui vient d’être tiré de la ruche: il n’a pas encore perdu la douceur du miel qu’il contenait, il retient encore quelque chose de l’odeur des fleurs dont il a été recueilli; sa couleur, sa figure, sa grandeur, sont apparentes; il est dur, il est froid, on le touche, et si vous le frappez, il rendra quelque son. Enfin, toutes les choses qui peuvent distinctement faire connaître un corps se rencontrent en celui-ci.

Mais voici que, cependant que je parle, on l’approche du feu: ce qui y restait de sa saveur s’exhale, l’odeur s’évanouit, sa couleur se change, sa figure se perd, sa grandeur augmente, il devient liquide, il s’échauffe, à peine le peut-on toucher, et quoiqu’on le frappe, il ne rendra plus aucun son. La même cire demeure-t-elle après ce changement? Il faut avouer qu’elle demeure et personne ne le peut nier. Qu’est-ce donc que l’on connaissait en ce morceau de cire avec tant de distinction? Certes ce ne peut être rien de tout ce que j’y ai remarqué par l’entremise des sens, puisque toutes les choses qui tombaient sous le goût, ou l’odorat, ou la vue, ou l’attouchement ou l’ouie, se trouvent changées, et cependant la même cire demeure…

Et je ne concevrais pas clairement et selon la vérité ce que c’est que la cire, si je ne pensais qu’elle est capable de recevoir plus de variétés selon l’extension, que je n’en ai jamais imaginé. Il faut donc que je tombe d’accord, que je ne saurais pas même concevoir par l’imagination ce que c’est que cette cire, et qu’il n’y a que mon entendement seul qui le conçoive; je dis ce morceau de cire en particulier, car pour la cire en général, il est encore plus évident.

Or quelle est cette cire qui ne peut être conçue que par l’entendement ou l’esprit? Certes c’est la même que je vois, que je touche, que j’imagine, et la même que je connaissais dès le commencement. Mais ce qui est à remarquer, sa perception, ou bien l’action par laquelle on l’aperçoit n’est point une vision, ni un attouchement, ni une imagination, et ne l’a jamais été, quoiqu’il semblât ainsi auparavant, mais seulement une inspection de l’esprit, laquelle peut être imparfaite et confuse, comme elle était auparavant, ou bien claire et distincte, comme elle est à présent, selon que mon attention se porte plus ou moins aux choses qui sont en elle et dont elle est composée.

 

8

Aceasta vine din linişte… adică din moarte.

Septembrie, unu

Septembrie 1, 2015

 

Umbre cresc şi descresc în cătarea ferestrei,

atât de limpezi mişcările lor cu

pălării gânditoare, repetate şi mici –

e oare posibil să plăsmuieşti

paradisul uitării trecând hoţeşte pe-o stradă şi frica de roţi?

 

Lumea te doare încă –

cât ai iubit-o, când

n-o mai iubeşti, umbre cresc şi descresc în miraza ferestrei.

Danaga – Trece un nouraş (cu Surorile Osoianu)

Septembrie 1, 2015

 

Surorile Osoianu – Trece-un nouraş pe sus

Septembrie 1, 2015

Şi originalul…

Danaga – Mă uitai spre răsărit (cu Maria Lătăreţu)

Septembrie 1, 2015

 

Maria Lătăreţu – Mă uitai spre răsărit

Septembrie 1, 2015

Din nou, originalul…

Danaga – Cu oile în Africa

Septembrie 1, 2015