Archive for August 2015

Din trecutul trecutului

August 30, 2015

 

Lui Ion Caraion

 

Ţi-arăt poema cu noi. Chiar de te podidesc lacrămile, aş vrea s-o priveşti pân’ la cap. Are nici două versuri, cu care arde mocnit împrejurul acesta, batista, asfaltul. Vorbe minuscule, lacăte şi pereţi ferecă drăgăstos lumea noastră. Lumina amiezii, bătută de muşte, scutură câini obosiţi din uscate metafore.

Puţine lucruri rămân din singura noastră copilărie. Ţi-arăt poema cu noi, umbrele lungi ale chipului. Versul al doilea e o apă călduţă, bună de respirat. Copaci şi antene se scaldă în ea, crapi cu gure rotunzi prin fereşti ne sărută. Stele răsclipocesc, semn că ne-a venit din nou moartea. Tu poate încă le vezi? Iată-le!

Anunțuri

Fragmente estetice

August 30, 2015

 

Numesc poezie vorbirea construită în formă metrică. Cuvintele nu se aud.

E iulie, patru. O ţară din nord, emisfera mea dreaptă. Poate că, poate că, lipsindu-mi alte virtuţi, acea oglindă înşelătoare, acea brumă de ştiinţă, voi crea degrabă soarele şi pe cele din cer, tot degrabă pământul, după cum pe dată te voi produce pe tine şi toate celelalte vieţuitoare, mobilele, plantele şi cele de care vorbeam înainte. Un loc să străluce din patru sori mici, plasaţi pe la colţuri. O bancă, în centru, pe care să stai. Acrobaţii mâhnite, jalnice ornamente pe o suprafaţă vizibilă.

Ar fi mai nimerit să nu pui vreo întrebare, ci să-nveţi în tăcere, căci eu sunt tăcut… Orice ia fiinţă acum e obiect firesc al contemplării mute… din care m-am născut… Matematicienii îşi desenează figurile contemplând. Dar eu nu desenez nimic: privesc, şi liniile corpurilor capătă fiinţă, ieşind din oglindirea mea.

Iată povestea noastră – o vezi? Sunt forţa supremă şi arzătoare care aruncă scânteile vieţii. Moartea nu zăboveşte în mine şi totuşi o-mpart, de înţelepciune-ncins ca şi de aripi. Sunt chiar esenţa viu arzătoare a substanţei divine care luceşte în frumuseţea câmpurilor. Scapăr în apă, ard în soare şi-n lună şi-n stele. Mă cunosc toate… Nu mai sunt liber… În sângele meu e un cântec ferit.

Luminile mor, rând pe rând. Scena devine limpede când lucrurile cad în oboseli şi poveşti. Te ridici. Vezi? vezi? vezi? vezi? vezi? vezi? – Iată! Foc. Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob. Nu al filosofilor şi savanţilor. Certitudine. Certitudine. Sentiment. Bucurie. Pace. E noiembrie, douăzeci şi trei. Frânghii ce urcă la ştăngi. Acrobaţii, pe suprafeţe rizibile.

Să faci o poveste cu carnea-ţi moale, aceasta e imposibil.