Kitsch

 

«Cine spune, în vis, „Eu visez”, chiar dacă ar spune asta cu voce tare, are tot atât de puțină dreptate ca și când ar spune în vis „Plouă” în timp ce chiar ar ploua. Chiar dacă visul său ar fi într-adevăr legat de zgomotul pe care îl face ploaia.»

 

Când, în mijlocul unei călătorii oarecare, în vară sau chiar la începutul toamnei, se întâmplă să fie o zi deosebit de calmă, iar moartea molcomă și plăcută te-ndeamnă să te odihnești în mijlocul naturii, nu găsești loc mai potrivit decât cotitura aceea largă de pe șoseaua spre răsăriș, care începe puțin înaintea celor din urmă adăposturi lacustre, tocmai la marginea orașului. Pe drumul egal, șerpuind, soarele își trimite necontenit razele-i binefăcătoare, prejmetele sunt ferite de vânt, plopi rari răspândesc o idee de umbră, iar, lângă panglica de asfalt, un răzor lat, acoperit cu iarbă și materiale de construcții, te ademenește să te așezi sau să te culci, rezemat de peretele său aspru și îmbietor, sub albastru.

Întotdeauna zorim spre casa dintâi. Aceasta vine firesc, după naștere. Puțina istorie de care dispunem stă pe nisipul alb de la muchia lumii și-n orbul stelelor lui nu mai sunt seminții după trup, să le descoperim goliciunea. Lunga plimbare de ieri, prin zăpadă, mi-a amintit o copilărie în care n-a nins aproape deloc.

Perversiunea unei analogii, în rând cu celelalte. Să le notez, pe toate, aici? Dacă noi am ajunge să semănăm bine, dacă eu aș putea fi ca tine tu ai putea fi ca mine, nu ne-am pricepe unul pe altul și poate nu ne-am grăbi. Kitsch, produs pseudo-artistic, imitație de prost-gust, platitudine, de sorginte germană. Sadism, masochism, travestism, sodomie, incest, voyeurism, exhibiționism, fetiș. Trom-bon, instrument muzical de suflat din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta, minciună.

Ai cel mai frumos păr ud de pe lume. Îmi place să îl privesc. După momentul ales, el înlemnește sau curge. Pentru că îmi pare că te iubesc. Pentru că suntem prea stângaci, amândoi, ca să sărim o baltă sau alta, iar mâna-ți este caldă în mănușă. Pentru că nu sunt lupi, pe stradă, să ne urle. Pentru că ninge când tremuri tu, pentru că… Există justificare, desigur, însă justificarea are un capăt sau două.

Eliminăm, așadar, propozițiile care nu ne duc mai departe.

După plimbare. Întâmplări simple. E scris, e spus. Ne vedem înăuntru. Fierbem șampanie zarea. Mai punem versuri pe foc. Ne topim mâinile. Apoi, când, în mijlocul unei călătorii oarecare, în vara pe care o așteptăm sau chiar la începutul toamnei, se va-ntâmpla să fie o zi deosebit de calmă, iar moartea molcomă și plăcută ne va chema să ne odihnim în mijlocul naturii, nu vom găsi loc mai potrivit decât cotitura aceea largă de pe șoseaua spre răsăriș, care începe puțin înaintea celor din urmă adăposturi lacustre, tocmai la porțile câmpului. Gură, îmi place să o ating, trombon, organ al vorbirii. Pe drumul egal, șerpuind, soarele jucăuș va să ne umezească din nou buzele, din albastru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: