La vânătoare

 

El vede copacul. Copacul există în ochii închiși, precum în pământ rădăcini de nimicuri.

Pe laturi îi cresc: ei și ele, bucăți de înăuntru și înafară, capete de frunză, pelviși de vată de zahăr, scrâșnete leneșe, șoapte cu degete zece, un muc de țigară, alt muc aprins, vârcolaci din plămada de ieri, o adiere subțire de gaz lampant, orașul cu douăsprezece case fără căseni, groapa din câmp, anul o mie, cincizeci și patru, stâlpi, stâlpuri și cruci cusute de-a-ndoaselea-n sânuri, bolte de viță, grătare pe-un pod între ape, drumuri ducând înapoi și pluguri cu bouri plutind bezmetic prin brazde.

La dracu’! și-a spus, așteptând ultima suliță portocalie să treacă prin furca cea mai de sus, unde se hodinea luna. Doini o buhă, apoi încă două și încă trei. Deschise ochii. Copacul cu totul se fu amărui, ca miezul dintr-o bezea pârguită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: