Archive for Octombrie 2014

La vânătoare

Octombrie 31, 2014

 

El vede copacul. Copacul există în ochii închiși, precum în pământ rădăcini de nimicuri.

Pe laturi îi cresc: ei și ele, bucăți de înăuntru și înafară, capete de frunză, pelviși de vată de zahăr, scrâșnete leneșe, șoapte cu degete zece, un muc de țigară, alt muc aprins, vârcolaci din plămada de ieri, o adiere subțire de gaz lampant, orașul cu douăsprezece case fără căseni, groapa din câmp, anul o mie, cincizeci și patru, stâlpi, stâlpuri și cruci cusute de-a-ndoaselea-n sânuri, bolte de viță, grătare pe-un pod între ape, drumuri ducând înapoi și pluguri cu bouri plutind bezmetic prin brazde.

La dracu’! și-a spus, așteptând ultima suliță portocalie să treacă prin furca cea mai de sus, unde se hodinea luna. Doini o buhă, apoi încă două și încă trei. Deschise ochii. Copacul cu totul se fu amărui, ca miezul dintr-o bezea pârguită.

O călătorie

Octombrie 19, 2014

 

*

Îmi amintesc seara cu desene de cretă, globul acela îmbujorat, lunecând…

**

Doi ochi privesc un cer în care se deschide o ușă. Faptul se-ntâmplă acum, în orașul făcut din petice, sfori și bucăți de asfalt colorate, pe care le rumegă palide vite. Pietoni adormiți în poziții absurde, guri crăcănate și gene-n pământ, iar în cerul albastru – o ușă.

Mă legăn spre casă. Am luat cu mine privirile părinților mei, strânse în ghemotoace de blană. Nasul mă poartă în urma ta, ocolind stâlpuri, departe de străzi cunoscute și moi străluciri de argint. Țâțâna scârțâie încă, adânc îngropată-n ogorul de sus.

***

Un ciob de lună, pe un cer nourat a dichis. Iepuri aprinși pe câmpul albastru țâșnind din cătarea ochilor tăi. Tu ai uitat de mult câmpul acesta de vânătoare, eu nu mai am cuvinte spre a ți-l spune. Nările tale mestecă totul pe dinăuntru, cântecul ierbii, rotundul visului meu, așteptarea, subțirimea luminii în înălțarea cuminte a ploii la nor. Focuri și umbre se sting, rând pe rând. Am rămas singuri, pe partea tăcută a lumii. Noaptea-i atât de aproape, că am putea-o prinde în gheare și am putea-o mușca.

****

Întuneric cu ochi. Bolta cerească e jos, iar restul – deasupra. Pietre fac poezii, aruncându-se-n lacuri. Departe, mereu mai aproape, un sat vietate se prăvale cu zgomot. Prin copaci și pe garduri, doar pisicile lui pot fi zise. Gust dulce de carne de fur, când tragem orbește văzduhul umed în piepturi. Pretutindeni în jur, țigle și așchii fac muzică, repezindu-se-n stele. Calea Lactee e jos, ca o gură de hrubă, iar boturile noastre o caută. De ce am păși mai departe? Pentru că fiecare pas, singur, nu ne e de ajuns.

*****

Îmi amintesc, iubire, frumusețea copiilor străzii, trecând peste lucruri banale, jumătățite…

Din istoria poporului român (partea a 8-a)

Octombrie 13, 2014

Motto: Același.

Călătoria continuă.