O zi din viaţa lui Brusli (farsă)

 

Pe mine mă cheamă Brusli. Ştiu karate. Adică nu, sunt expert, sunt ka-ra-tist. M-a învăţat odată frate-miu, care e mai mare, şi care ştie şi el de la un pretenar care s-a lăsat demult de arta asta şi s-a făcut guru în bodega aia de vizavi de Şcoala sportivă.

Cât despre mine, sparg tot, care va să zică. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, îmi troznesc degetele, pe puţin douăj’de minute. P-ormă deschid larg ferestrele, uşa de la frigider, să se facă răcoare, şi respir adânc până mă liniştesc. Dup-aia mă reped ca pitbulu’ la uşă. Rup în bătaie tot ce prind, ăsta-i planul. Belesc babele căcăcioase care-mi stau în cale pe holurile blocului Meu. Ăsta-i planul! Deschid uşor uşa. Uşa scârţâie. Toate baborniţele se sperie şi-o tulesc.

Mă întorc dezamăgit în casă… Azi, canci, care va să zică. Dansez îngereşte vreo juma’ de oră. Pe urmă mă culc la loc.

Am o prinţesă cu doi ani mai mică. Care va să zică, ea mă iubeşte, iar eu o iubesc. Între noi, lucrurile sunt simple. Pe la doişpe mă fluieră insistent din faţa blocului.

– Hai, băi, iubi, mişcă-ţi curu’ spre plajă!

Eu sunt cheaun de somn. Nu mi-l mişc, nici de-al dracu’. O-njur. Doar o iubesc sincer, ce mama mă-sii!

Ea urcă în trombă până la patru şi-ncepe să-mi care ca nebuna picioare în uşă. Mă scol. O-njur în gând. Deschid. O-njur cu voce tare. Ea mă iubeşte cu pasiune. Sare la gât, să-mi scoată ochii. Eu îi răsucesc binişor mâinile la spate şi-o ţin aşa până se calmează, strivind-o în menghina mea herculeană. Tehnica asta o impresionează întotdeauna. E moale de tot, o simt! Îi pun mâna pe cur, o sărut. Limba, ah, limba, ah…

– Limba, ai grijă la limbă, Bru, fire-ai al dracu’!

Râde. Eu îi pun mâna pe ţâţe, ea râde. Eu o iau frumos pe sus şi-o duc fix către camera mea, ea râde în continuare, din ce în ce mai tare. Aşa, fiţoaso, râzi, futu-te-n cur, râzi că vezi tu acuşica! Părinţii mei sunt la serviciu, mi se pare…

Ora trei. Suntem în drum spre plajă. Rup, rup tot! Tot am spart…Cerul e perfect albastru. Soarele e rotund ca un pepene. Sunt încins ca un cazan de ţuică şi plin de sus până jos cu muşcături care mă ustură. Metafizică – zero. Marş, fire-ai al dracu’!

Abia-mi mai târâi picioarele. Mă opresc, privesc dispreţuitor, drept în jos. Dedesubt mi se întinde o plajă mai largă ca niciodată, fierbinte ca o plită. Marea s-a retras din faţa mea. În jurul meu, până şi şopârlele gâfâie. Cobor. Fiţoasa a rămas în urmă şi-njură. Mi-e prea lene să-i răspund. Un val de aer cald mă izbeşte în faţă. Prosoapele tremură, ca nişte biete petice de hârtie stârnite de vânt. Bikinii fâlfâie, fustiţele fâlfâie, totul fâlfâie. Mie mi se fâlfâie de tot. Văd roşu înaintea ochilor. Miroase a prăjeală. Ah, Marilyn, ah, fata…

Aliniaţi la marginea deşertului, pretenii mei arată ca nişte cârnăciori blegiţi care asudă. Trec în goană pe lângă ei, săltând în urma mea tone de nisip. Urlete, gemete, fluierături, proteste. Fiţoasa mă strigă din spate. N-am timp, mi se rupe. N-aud nimic, nu bag nimic în seamă. Plonjez. La dracu’, mă pomenesc gândind undeva pe la mijlocul saltului, da’ marea asta parcă e prea mică!

Cad. Mă scufund. În adânc, tot mai adânc… Într-o baltă neagră/ patru ochi luceşte./ Ce să fie, Doamne?!/ Ochii la doi peşte. M-am dus dracu’, îmi zic, şi-apoi mă întunec. Şi încă n-am bulit pe nimeni pe ziua de azi…

Am fost în iad şi-napoi. Baltă împuţită! Ce gust sălciu mi-a lăsat în gură! Deschid cu grijă un ochiometru care zvâcneşte în toate părţile, de parc-ar vrea să-mi zboare din tărtăcuţă. Lumea s-a strâns în jurul meu ca la filmare. Uşcheala, tâmpiţilor, că nu-i nimic de văzut!

– Ce-ţi veni, bă, fraiere, să te-arunci în băltoacă ca focile?! mă-ntreabă cineva.

Încerc să focalizez pe dobitoc şi simt cum lunec încetişor afară din peisaj. Dacă mă mai scol d-aci vreodată, i-am mâncat…

Când mă trezesc de-a binelea, descopăr că am o căpăţână destul de limpede. Da, ochii mi se mişcă acum aproape simultan. În schimb, gura mi-e plină de alge cu gust de rahat. O javră de pudel mă linge regulamentar peste nas. Trebuie să profităm din plin de chestia asta… Mă ridic brusc într-o rână şi scuip. Fără să mă uit. Taman pe cearşaful de-alături. Curat ghinion, nu-i aşa? Pe naiba, totul e calculat! Javra se trage doi paşi în spate şi mă latră de mama focului. O iau frumos de ceafă şi-o zvârl cale de vreo cincizeci de metri, în apǎ. Cucoana obosită de lângă mine (stăpâna, pasămite) sare ca arsă pe cele două labe elefantine pe care le are în dotare şi mă măsoară cu un aer bovin-indignat. Eu îi admir serios flegma bogată dintre ţâţe. Fiţoasa s-apucă să râdă ca proasta, ceea ce mă excită la culme. Ce-ai, fă, ce nu-ţi ajunge? O articulez scurt, cu o mişcare precisă de dreapta care reverberează până-n barăcile pustii de sub deal. Cucoana o ia voiniceşte la fugă, într-o direcţie necunoscută…

Plaja s-a golit de lume. Peste deal, soarele rotund ca o rodie îşi varsă ultimele bale chihlimbarii. Metafizică, zero. Pumni, cât încape. Marş, fire-aţi ai dracu’! Undeva, foarte departe, o rochie înflorată mai fâlfâie încă între două picioare tremurânde de elefant pitic. Fiţoasa plânge pe ruptelea lângă mine. Nu pup eu disco nici în seara asta. Dar nu face nimic. Am trăit prea destul pentru o zi. Am fost în iad şi-napoi. Am învins. I-am spart. Haide fata, taci cu tata! Ce ziceţi, băieţi, ronţǎim o berică?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: