Poeme verzi

 

Ea râde, noi râdem, voi râdeţi, ei râd,

Repetând punem lacrimi în fiecare cuvânt,

Bălţi vii ochi verzi lumea e minunată pe strada goală,

Cerul e iarăși sus, înnecându-ne, iar dacă actriţa n-ar fi atât de frumoasă am râde,

Iar tu, evgheni, ai trece nepăsător prin fiece umbră asemenea ţie…

 

Domnul X

 

Acum, se vede parcă mai orb zarea lumii,

spinarea domnului X, cocoșată sub becuri,

bărcile, frigul,

noi lângă noi lângă noi,

nefiind cei ce suntem, ci fiind, asemenea ploii,

capete dinspre pod, iubire într-un butoi mare,

ochi în priviri și

domnul acela călcând o apă în silă, căscând,

noi între noi între noi,

nefiind cei ce suntem, ci fiind iertaţi, asemenea ploii,

capete dintr-un pod care este, iubire-n blid gol și pe margini

ochi către ochi flămânzind,

prin priviri languroase, se vede parcă mai orb raza lunii,

spinarea domnului X, bărcile, frigul.

 

California

 

Tu, în soare,

Acolo unde soarele nu se termină niciodată,

Izbind în ochii mei,

Cu un strigăt,

Tu, în soare,

Acolo unde soarele nu are capăt,

 

Tu, în soare, cu flori,

Acolo unde soarele nu are apus,

Vii spre cerul acesta de portocale,

 

Spintecând aerul, ridicând frunzele,

Duhul motric, prăfos, luminat,

Pulsând în sandalele tale,

 

Lumile noastre seamănă,

Pentru că noi semănăm, linişte,

La marginea câmpului,

Eu, California,

Tu, în soare

 

Poemul cu lună

 

Încep să uit,

încep să uit

începutul.

Unde e casa mea,

unde e scaunul

pe care am stat?

Unde e masa cu picioare de ţap

la care am spus eu ţie

cuvinte?

Prind rădăcini alătu-mi, iată-mă, stins în mine,

preţ de-o ţigară, luna coboară în bălţi,

e timpul.

Încep să uit,

încep să uit,

începutul.

 

Flori de cireș

 

Mă tot duc, mă

tot strâng

în acel loc viran dintre

mine și tine.

Tăcerea mea are

cuvântul verde

în ea.

Ne cunoaștem de mult,

în fiece baltă-ți

văd chipul.

Iarba miroase

a stropi de lumină,

pomii răsar

flori cireșii

aproape perfecte.

 

Elegie tu-eu

 

Vezi trandafirii din gând

rămânând

în inima lor răvășită de ploi

pe pământ.

 

Sunt o bucată de nor

care strigă

din urme de pași pe petice moi de verdeață

călcând.

 

Orașul vechi

 

Oraşul cel vechi mi-a fost odată străin. Prin fructe răscoapte, ferestre căscate şi coşuri de fum te-am auzit povestindu-l, casă cu casă.

De mă iubeşti, ascunde-mă undeva. Departe de soarele ăsta, ca fiecare cerşind o atingere, eu am să te voiesc încă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: