Archive for Decembrie 2013

Foamea

Decembrie 2, 2013

 

Domnului, vinovat de serviciu, şi altor jucători pe piaţă, mai mici

 

… răspunsul la întrebarea ta este: nu ştiu. Habar n-am cine vorbeşte. Nici dacă mă strigă. Nu recunosc vocile. Dar gurile lor căscate nu mă încântă deloc. Şi crede-mă, în rest, aproape linişte. Soare puternic. Cioburi zglobii din trecutul meu cad în găleata de colo şi fac plici. Zgomot de fond slab. Un monolog exterior de răcnete încete, împrumutate. Nimic nu se mai leagă într-o povestire. Ţăcănitul aparatului de filmat. Melodii pe care le asculţi printr-o ţeavă. Generic. Generalităţi. Coloane sonore. Generaţii. Sclipiri orbitoare. Olé! Amintiri neplăcute. Amintiri prefăcute. Mi-e somn. Am ochii deschişi. Îţi doresc noapte bună.

 Priveşte atent pagina următoare. Ce viaţă duc aceşti oameni? Ţi-ar place să fii printre ei? Desigur, vei spune tu. Ei sunt tineri şi plini de sănătate! Dacă ţi-ar spune cineva că vârsta lor se numără deja cu miile de ani, ai crede?

… bineînţeles că nu. Pare de-a dreptul imposibil. Şi totuşi…

 În conformitate cu ceea ce ne spune Biblia, bătrânii vor deveni din nou tineri, bolnavii vor fi din nou sănătoşi, iar şchiopii, orbii, surzii şi muţii vor fi vindecaţi de infirmităţile lor. Isus Cristos a vindecat deseori pe bolnavi în chip miraculos atunci când trăia pe pământ. El a demonstrat astfel că toţi cei ce vor trăi în acel apropiat timp de binecuvântări vor obţine o sănătate perfectă. Mă întreb dacă putem deschide un pic fereastra. Priveşte ce încântătoare grădină! Acesta este paradisul pe care l-a promis Cristos. El este asemănător aceluia pe care l-a pierdut întâiul cuplu uman din pricina neascultării. Aici domneşte pacea şi unitatea. Liniştea. Oameni de toate rasele locuiesc împreună ca o singură familie. Chiar şi animalele sunt paşnice. Îl vezi pe copilul care se joacă cu leul?

… da, îl văd! Poate că, poate că soarele luminează niţelus prea puternic, dar profilul lui hotărât, urechea dreaptă se conturează perfect pe cerul albastru. Apoi, când îmi cobor ruşinat ochii, când îi aplec ruşinat de privirea aceea lungă fixă rămasă fără răspuns, descopăr paradisul zugrăvit în culori vii. Pe pagina următoare, şiraguri de dinţi sclipitori şi mere roşii, sau poate sunt clementine?, şi cerbi şi căprioare care se adapă şi izvoare cu apă rece limpede ca sticla. El seamănă cu el, el poartă cămaşă albastră, ea are o rochie citron uşoară de vară şi un papagal străveziu la degetul arătător. Ceva mai în spate, puştiul îmbrăţişează duios felina cu trăsături blânde, mai mare decât un taur. Retoric: ce stări de lucruri vedem în aceste imagini?

 Nu există nici un motiv de teamă. Creatorul declară: leopardul însuşi se va culca împreună cu iedul, iar viţelul şi leul tânăr cu coamă şi animalul bine hrănit, toate împreună; şi doar un băieţel le va conduce… Şi chiar leul va mânca paie întocmai ca taurul. Şi sugarul în mod sigur se va juca deasupra scobiturii cobrei.

… care va să zică, de ce se ascunde de mine? E prima oară, cred, când nu mă hlizesc auzind cuvântul scobitură. El se amuză, simt asta, pândindu-mi probabil reacţia copilărească. Surâde îngăduitor, fără bucurie, pe jumătate de faţă, ferindu-şi cu grijă surâsul. Şi, în timp ce eu caut disperat îndurarea lui Dumnezeu, înşiruirea continuă. Doamne, întoarce-ţi către robul Tău partea cea bună!

 În paradisul pe care Dumnezeu îl va da oamenilor vom avea toate motivele să fim fericiţi. Pământul va produce din belşug o hrană sănătoasă. Nimeni nu va mai flămânzi vreodată. Războaiele, delictele, actele de cruzime şi chiar ura şi egoismul vor aparţine trecutului. Ele vor dispărea pentru totdeauna! Toate aceste lucruri sunt posibile. Crezi tu lucrul acesta? Reflectează puţin.

… reflectez, sau mai degrabă răsfrâng totul, ca o oglindă: dacă aş avea putere, nu aş pune oare capăt tuturor lucrurilor care provoacă suferinţe omeneşti? Nu aş realiza oare toate condiţiile spre care aspiră omul? Da, da, da! Şi exact acelaşi lucru îl va face iubitorul nostru Părinte ceresc. El se va îngriji de nevoile noastre, fiindcă în Psalmul 145:16 se spune despre El: Tu îţi deschizi mâna şi împlineşti dorinţa a tot ce este viu. Dar când va face El lucrul acesta?

 Nu, hotărât lucru, fereastra nu se deschide. Totuşi, mari binecuvântări sunt aproape. Crede-mă, ştiu. Cunosc steiul de piatră şi cunosc groapa. Am fost în ea. N-o spun aşa, de florile mărului, acum nici optsprezece luni atinsesem cu adevărat fundul, mă înţelegi? Poate vrei să afli ce este acela un fund?

… îi văd mâna fluturând a lehamite. Vocea nu-i sună nicicum, îndepărtată precum un tranzistor care vântură veşti despre altcineva.

 În primul rând e foamea, foamea cu ochi gălbui de lup, urmărindu-te pretutindeni. În rândul doi sunt ameţeala uşoară, vedeniile plăcute, durerile de burtă. Apoi capul. Capul scade şi creşte, creşte şi scade, e un balon care se umflă şi se dezumflă, care zvâcneşte intermitent, surd, greu, violent, suportabil, mereu suportabil, până când îţi vine aproape să-l smulgi de pe umeri. După cap, vine nesomnul. Pentru că nu poţi dormi cu maţele goale, pentru că nu te poţi linişti când îţi crapă ţeasta. Iar la sfârşit, depresia. Nu poţi fi optimist fără să te odihneşti ca lumea… Fundul e o poftă nebună să-ţi pui capăt zilelor. O poftă care te leagănă şi ţine loc de toate. Foame şi sete, sete şi greaţă, greaţă şi disperare, lanţul cel mai umilitor din natură topit într-un unic, înălţător simţământ! Ia spune-mi, când ai mâncat ultima oară?

Anunțuri

Note

Decembrie 2, 2013

 

1         

Filmul acesta nu s-a făcut încă. Un om însetat şi o găleată cu apă. Scena este filmată cu încetinitorul – deci nu se termină niciodată. Cei slabi de înger să aibă ochii bine închişi, pentru a ţine lacrimile înăuntru.

 

2

A înţelege presupune a accepta o convenţie de limbaj. Acesta este un comportament metaforic. Înţelegerea este profund metaforică. Doi orbi văzură aceeaşi noapte – fiindcă şi-au înghiţit reciproc capetele.

 

3

Nu există liber arbitru. Dacă ar exista, poate aş crede că te iubesc, sau poate doar aş adulmeca iarba, urmându-te. Nu-s ochi să ne ştie atât de urâţi, nici guri să ne urle pe nume. De plictiseală, ne-am pus feţele apretate şi ne strâmbăm la copii. (A ta are nasturi albaştri, mere roşii-n obraji şi un capăt de aripă gri ca un zâmbet.)

Chipul Acela se caţără iar în copaci. Plouă cu eugenii. Mie îmi pare că seara vine mâncând şi n-am să mă satur de ea vreodată. Stele vin peste noi, dar se duc. (Prinse-n şireturi pleznii, buzele noastre, tăcânde, se crapă.)