Archive for Septembrie 2013

Scrisori din Carte

Septembrie 30, 2013

Misivă

 

Am o poveste de scris, pentru tine. Aş vrea să ţi-o trimit astăzi – cât încă dragostea trece noduri albe prin mine.

Ei au trei ochi – deci văd totul. Privelişti cu sunete reci, cratiţe vechi, mirosuri ciobite şi case. Noi avem douăsprezece capete cu care gândim pe rând anotimpurile.

Primăvara a început cu ninsori, în număr de patru. Apoi au venit florile, în cuburi de geam pe care se unduiau ape – şi păsări. Tu căutai o mănuşă să te cuprindă. Eu măsuram cerul, paşii, fereastra – şi celelalte lucruri din maidane crescând.

Când a venit vara, iar soarele s-a făcut ca un pumn, lumea cu umbrele ei au pornit să miroasă. Ei au văzut mirosul – şi s-au retras cuminţi sub pălăriile noastre. Prin aşternuturi jilave, prin tăcere de roţi, locul s-a rotunjit, apoi a crăpat – apoi s-a rotunjit iară. Îmi amintesc aceiaşi copaci salutându-se şi firmele vechi atârnând.

Vecina mea a murit într-o seară – când te ţineam aproape de mână. A fost, desigur, o ultimă toamnă cu poame şi nori. Ei păreau fericiţi – în liniştea de baros de la şapte. I-am numit câte doi şi – şoptind – mi-am uitat în curând numele.

Ascultă-mi, iubito, din nou frunzele – cum cad la pământ, pe zăpadă. Oraşul paşte. În borcane lichide am pus ouă moi, la murat. Rachiul adie pe străzi, iar tomberoanele tremură. Câini au lătrat ieri, dar s-au dus – oameni gălbui pleacă mâine spre marte.

Mai am doar o gură, de aer, de spus – şi aşa mai departe.

 

Istorie fără titlu

 

… fără accente… leneș… câteva lucruri… după o logică perfectă, aleatorie… un manual de instrucţiuni pentru tine.

Nu știu cum să încep, asta e sigur…

De cele mai multe ori nu am chef… prefer să-mi închipui america făcând reverenţe unui sărut… unei banalităţi cumsecade… parisului…

Prefer să îmi închipui olanda în saboţi sau în fumuri… viena într-un camion cu bere și așa mai departe…

Aceasta vine din mine… ca și celelalte…

Nu înţeleg dilema lui shakespeare: să spui… să nu spui…

Cuvintele vin când vor… deci: când vin cuvintele?

Senzaţia de gol… când urmează o pauză… vina de a spune e incomparabil mai mare decât regretul de a nu fi spus… cu fiecare cuvânt se prăbușește tot restul… fiecare cuvânt e un titlu și fiecare titlu – o glumă.

Nu știu cum să continui, asta e sigur…

Parisul spart în brelocuri cu turnul eiffel… crăciunul spart în neoane și globuri și teze slabe la filosofie…

Metoda stanislavskiană bântuie poezia franceză și bollywood-ul… iar manualul de descompunere… cea mai închegată tâmpenie pe care am citit-o în viaţa mea… luminează feeric noaptea neagră a sufletului…

Când ţi-am mărturisit că ai nevoie de mine voiam să auzi că am nevoie de tine…

Un film american absolut… previzibil… cyrano de new haven îl joacă pe cyrano de bergerac parcă fără să știe… dar arta are noroc… un indecent succes personal și de public… anunţă a doua venire a lui hristos sub forma adevărului artistic…

Senzaţia că viaţa curge înapoi… dinainte…

… eu fiind aproape de ziua în care să nu te fi găsit pe tine…

Mă pregătesc să închei, nu văd cum, asta e cel mai sigur…

Cadoul seamănă cu o carte… istorie recentă a adevărului meu… locuri în care el se arată… mergând mereu înapoi… sau orbecăind…

Află că pot minţi cu privirea, iar eu cred cu tărie în minciunile mele…

Află că a doua venire va fi la fel ca prima, ba încă mai misterioasă…

Află că nu mai călărim de mult câmpuri semantice, fiindcă la capăt stă un singur cuvânt… acela pe care eu nu-l pot spune…

Citește singură… altminteri va exploda… ieftin ca o petardă…

Afară ninge… chiar dacă nu citești… chiar dacă nu-mi vezi ochii… vei ști, mai bine ca mine, că în oraș ninge, acum…