Alte poeme din Carte

Primăvară

 

Eu sunt cel ce sunt. Aceia mă strigă „bă”, aceea mă cheamă „tu”, iar acesta

îmi spune „eu”.

Altminteri, primăvara e blândă. Nimeni nu face nimic pentru nimeni, ne ţinem boturile în pământ când se mai naşte o frunză, un pom, o adiere de vânt.

Fântânile noastre se umplu de apă.

Eu nu sunt cel ce sunt decât atunci când mă numeşti tu, iar nimeni altcineva nu face nimic pentru nimeni.

Primăvara e blândă. Dragostea urcă cireşe-n copaci, curţile noastre se umplu de plozi

şi de umbre.

Noaptea se suie la nori, prin muguri sticloşi şi prin scâncete, ne ţinem umbletul alb pe pământ,

tu eşti aceea ce-mi eşti, eu sunt acela ce-ţi sunt…

 

Poveste de ieri

 

Ieri am avut un vis despre tine. O fantezie, nimic mai mult.

Erai aceeaşi de azi, dar ce animal fabulos păreai tu, cu mine în pântece şi nimbul ploii pe creştet.

Lucrurile noastre se întorceau acasă. Mi le-amintesc la fel, puţin depărtate.

Oraşul cu taine şi porţi bătute de vânt. Liniştea stradei, în gingiile ploii.

Copaci alergând înainte-înapoi prin răcoarea pământului, tu, înălţându-mă, mai apoi, jgheabul acela ciripitor plutind laolaltă bezne şi focuri.

Ieri am avut un vis despre tine, ţi-am zis. Erai aceeaşi de azi, loc de odihnă al meu, şi te-am urmat spre un prag primitor oarecare. Ce animal fabulos păreai tu, cu mine în pântece şi murmurul ploii pe creştet…

 

Rămas bun

 

Dragostea noastră are aproape o mie de versuri. Să nu citeşti în ele nici prevestiri, nici aduceri aminte. Să o silabiseşti, doar, urcând, coborând peste litere.

La capătul drumului ai să afli o casă cu clopotul strâmb şi toate ferestrele bătute în cuie. Alături, grădina în care o gură de om a numărat nişte fructe, un fluier a visat un păstor fără turmă, iar moartea şi-a făcut chipuri, să le mănânce.

Să nu te temi, iubito, de pruncul acela care dansează cu iarba. Odată, l-ai zămislit tu, dar altădată, te-o zămisli el pe tine.

Lucrurile tale vor străluci îndoit sub cerul albastru, râuri repezi vor curge şi fiecare cuvânt va fi cântec, când dragostea noastră va împlini o mie de versuri. Tu ai să mă chemi, atunci, să-ţi mângâi blana tărcată. Sau ai să laşi în urmă privirile-ţi galben fireşti, căutându-mă.

 

Naraţiune

 

El a trăit simplu, până acum. Cu mâna dreaptă şi-a dus dumicaţii la gură de trei ori pe zi, iar cu cea stângă şi-a ferit ochii de soare.

În liniştea verde a inimii lui, el a zărit peşti înotând la poalele muntelui şi focuri odihnind sub cenuşă. Dar n-a prins, niciodată, vreunul.

În liniştea moale a inimii lui, el a înăbuşit zgomote, cântece şi suspine. Obiceiuri hulite şi chipuri dragi s-au lovit pleoscăind, în liniştea albastră a inimii lui.

Străzile oraşului său au fost albe şi răsucite. Prin aer au dansat funigei, ambalaje de plastic. Lumea a fost la apus, când repausul lui s-a sfârşit.

O vreme i-a stăruit între dinţi ceva ca un muget, pe care nu l-a auzit nimeni.

El a îmbrăţişat atunci totul, în liniştea pământie a inimii lui. Şi-a ridicat trupul, iar cerul s-a clătinat puţin, odată cu el.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Alte poeme din Carte”

  1. GAVRILACHE Says:

    Foarte frumos, aproape perfect de…frumos!

  2. GAVRILACHE Says:

    (Ramas Bun) : Bravo, bravo, bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: